27 mai 2012

(IN)CERTITUDINI


Mă uit în jurul meu și mi se pare că văd tot mai multe suflete dezorientate, oarecum în derivă. Nu știu dacă e pentru că de o perioadă fac parte din ele- se spune că dacă ești optimist vezi totul pozitiv în jur, pe când dacă ești pesimist vezi totul negativ- sau chiar se destramă tot mai multe ancore care ne țin în real. 
Oamenii au nevoie de repere, coordonate  fixe, bine determinate, chiar dacă flexibile, între care să-și desfășoare viață zilnică. Trebuie să știe pentru ce se trezesc în fiecare dimineață, pentru ce muncesc ( sau nu ), pe cine iubesc și de cine sunt iubiți și încotro se îndreaptă și unde vor fi peste 10 ani. Între aceste coordonate, viață lor e o mișcare aparent browniană, multidimensională.Oamenii au nevoie de certitudine, de siguranță, au nevoie să știe că va fi bine. 
Când unul sau mai multe repere dispar, începe o agitație necontrolată care nu se știe de multe ori unde duce. Rămâne un gol, în care mișcarea particulelor din gândurile noastre se pierde cumva, până întâlnește un nou stimul, care-i va da o noua direcție. 
Unii se refugiază în credința. Alții în artă. Alții în alcool. Alții pe străzi. Și lista e deschisă.  
Orice care umple un gol al gândurilor noastre, care imprima un nou curs în existența noastră și ne canalizează trăirea ( nu contează dacă e benefic sau nu, important e să evadăm din ceea ce ni se părea apăsător la un moment dat ...) devine paiul de care ne agățăm. 
Când nimic nu ni se mai pare o salvare, apare depresia cronică. 

2 comentarii:

  1. Si, când apare depresia, poți să alegi - să te scufunzi în ea, fără teamă, într-o întâlnire cu fiecare gând, emoție, care care o provoacă, o întreține, o accentuează. El devine astfel concret, nu mai ascunde nici o catastrofă, îi poți da niște contururi suportabile, modelabile, transformabile. Orice ar fi tu rămâi tu. Și toate reusitele, calitățile personale, sprijinul și încurajarea celor dragi, devin ancore în momentele de disperare. Devin, daca dorim, dacă acționam, dacă pasim dincolo de acel prag în care totul ni se pare (si este, decă așa simțim) insuportabil, catastrofic, final. ”Ceea ce nu ne ucide ne face mai puternici”. ”Succesul reprezintă abilitatea de a trece de la un eșec la altul fără să îți pierzi entuziasmul”. Eu aș adăuga - fără să îți pierzi speranța, credința și încrederea în ceea ce ești și poți deveni.
    Un comentariu - reflecție spontană la ce am citit. Habar nu am, dacă va fi considerat de folos sau nu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, semndefoc :). Incurajarile sunt intodeauna de folos, chiar daca mai mult sau mai putin ;). E adevarat ce spui, insa mi se pare ca atunci cand sunt implicati si altii, apasarea e cu atat mai mare...

    RăspundețiȘtergere